Creșterea explozivă a tarifelor la asigurările de răspundere civilă auto (RCA) din ultimii cinci ani nu este un accident de piață și nici o simplă consecință a inflației. Este rezultatul direct și previzibil al unui deceniu de reglementare defectuoasă, de supraveghere pasivă și de falimente răsunătoare, care au transformat o piață concurențială într-un oligopol de facto. Ceea ce șoferii români percep astăzi ca fiind o formă de speculă este, în realitate, nota de plată pentru un eșec sistemic al statului, în special al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
1. Iluzia prețurilor mici: era falimentelor City și Euroins (2018-2023)
Pentru a înțelege prețurile de astăzi, trebuie să ne amintim de cele de ieri. Perioada de dinaintea marilor falimente a fost caracterizată de o concurență artificială, dominată de doi jucători – City Insurance și Euroins. Aceste companii au acaparat împreună peste 75% din piața RCA, practicând o politică de “dumping”: prețuri de vânzare a polițelor aflate mult sub nivelul real al riscurilor asumate și al costurilor de despăgubire. Această strategie le-a asigurat un volum uriaș de clienți, dar a creat o bombă financiară cu ceas.
2. Catalizatorul crizei: falimentele și pasivitatea ASF
Momentul declanșator al crizei actuale a fost falimentul City Insurance în 2021, urmat de falimentul Euroins în 2023. Aceste evenimente nu au fost surprize, ci colapsuri anunțate, anticipate de ani de zile de analiștii economici. Aici intervine responsabilitatea directă a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Legea nr. 237/2015 privind supravegherea asigurărilor conferă ASF mandatul clar de a asigura stabilitatea pieței și protecția asiguraților.
În practică, ASF a asistat pasiv la politica de prețuri nesustenabilă a celor doi giganți. A tolerat ani de zile sub-capitalizarea acestor companii și a intervenit tardiv și ineficient, doar atunci când colapsul era deja inevitabil.
3. Mecanismele “speculei”: Cum s-a ajuns la prețurile de astăzi?
Falimentele au lăsat în urmă peste 4 milioane de șoferi care au trebuit să fie preluați de restul asigurătorilor. Acest șoc a creat “furtuna perfectă” pentru explozia prețurilor, prin trei mecanisme:
Crearea unui oligopol: Piața RCA, rămasă cu un număr redus de jucători, a încetat să mai fie una concurențială. Cei câțiva asigurători rămași au putut dicta prețurile, fără a mai fi presați de concurența neloială a tarifelor de dumping.
Reevaluarea brutală a riscului: Asigurătorii rămași au fost forțați să absoarbă un portofoliu uriaș de clienți, considerat a avea o daunialitate ridicată. Pentru a acoperi acest risc majorat și pentru a-și constitui rezerve de capital solide (pe care ASF nu le-a impus la timp celorlalți), au crescut exponențial tarifele.
4. Complicele Tăcut: Practicile Abuzive ale Service-urilor Auto
În acest ecosistem disfuncțional, un alt actor a contribuit decisiv la creșterea costurilor: o parte a service-urilor auto. Profitând de haosul creat de falimente și de poziția vulnerabilă a șoferului păgubit, numeroase unități reparatoare au adoptat practici incorecte care au umflat artificial costul mediu al daunei:
Devize de Reparații Inflamate: Au fost documentate cazuri în care costurile de reparație pe un dosar RCA erau cu 50-100% mai mari decât prețul pe care l-ar fi plătit un client privat pentru aceeași lucrare.
Costuri de Manoperă Exagerate: S-au practicat tarife orare de manoperă nejustificat de mari, adesea la limita superioară a pieței, chiar și pentru reparații simple.
Utilizarea Pieselor Aftermarket la Preț de Original: O practică frecventă a fost facturarea de piese originale, deși în realitate s-au montat piese aftermarket, de o calitate și un preț inferioare.
Aceste practici, investigate inclusiv de Consiliul Concurenței, au avut un efect pervers: au crescut artificial “dauna medie”, indicatorul-cheie pe care asigurătorii îl folosesc pentru a-și justifica majorările de tarife. Astfel, costul acestor abuzuri nu a fost suportat de asigurători, ci a fost transferat, prin majorarea generală a polițelor RCA, către toți șoferii din România, inclusiv către cei care nu au avut niciodată un accident.
Ineficiența Legii RCA (Legea nr. 132/2017): Deși legea prevede existența unui “tarif de referință” calculat de ASF, acesta are un rol pur informativ și nu poate constrânge asigurătorii. Plafonarea tarifelor, o măsură extremă la care Guvernul a apelat temporar, a fost doar un pansament pe o rană deschisă, nu o soluție pe termen lung.
Concluzie: Creșterea dramatică a tarifelor RCA nu este o speculă în vid, ci consecința directă a unui lanț de eșecuri administrative. ASF, instituția plătită din bani publici pentru a preveni exact astfel de crize, a eșuat în misiunea sa fundamentală, permițând dezvoltarea unui cancer economic și lăsând apoi piața să “se vindece” prin costuri exorbitante, suportate integral de șoferii români. Actuala stare de fapt este prețul pe care îl plătim pentru o supraveghere financiară de formă, nu de fond.
