Într-o discreție aproape totală, departe de dezbaterea publică și de agenda politică, statul român a parafat una dintre cele mai controversate concesiuni de resurse din istoria recentă. Nu este vorba de petrol, gaze sau aur, ci de o resursă aparent banală, dar cu o importanță strategică uriașă în economia secolului XXI: sarea de înaltă puritate. Zăcământul de la Valea Florilor, unul dintre cele mai valoroase din țară, a fost cedat pentru exploatare unei companii controlate de guvernul maghiar, într-o mișcare care ridică semne de întrebare grave cu privire la modul în care România își apără interesul național.
Această decizie nu este o simplă tranzacție comercială. Este un act cu implicații profunde, care atinge securitatea industrială a țării și demonstrează o vulnerabilitate sistemică în fața unor strategii de expansiune economică agresive, orchestrate de la Budapesta.
Vom expune, pas cu pas, cum s-a ajuns aici, de ce acest zăcământ este vital și care sunt adevăratele mize din spatele acestei capitulări economice tăcute.
Sarea, mai prețioasă decât aurul în noua economie
Pentru publicul larg, sarea este un simplu condiment. Pentru industria modernă, sarea de înaltă puritate (clorura de sodiu) este o materie primă la fel de importantă ca petrolul sau litiul. A o privi doar prin prisma consumului alimentar este o eroare strategică fundamentală.
- Pilonul industriei chimice: Peste 60% din producția mondială de sare este utilizată în procesul de clorosodice, pentru a produce clor și sodă caustică – elemente de bază pentru o gamă uriașă de produse: PVC, mase plastice, detergenți, solvenți, medicamente, dezinfectanți. Fără sare, o mare parte din industria chimică modernă se oprește.
- Revoluția bateriilor: În contextul tranziției energetice, cercetarea se concentrează pe dezvoltarea bateriilor sodiu-ion, o alternativă mai ieftină și mai sustenabilă la cele litiu-ion, care domină piața. Sodiul, extras direct din sare, este elementul cheie. O țară care controlează zăcăminte de sare de înaltă puritate deține o resursă strategică pentru viitorul stocării de energie.
- Alte aplicații de vârf: Sarea este esențială în metalurgie, în tratarea apei la nivel industrial, în industria farmaceutică și, desigur, în cea alimentară, unde puritatea este un criteriu de calitate esențial.
Zăcământul de la Valea Florilor, județul Cluj, este cunoscut pentru calitatea excepțională a sării, cu o puritate care o face ideală pentru aceste aplicații industriale de înaltă tehnologie. A-l ceda fără niciun motiv unui potențial competitor înseamnă a ceda o verigă esențială dintr-un potențial lanț industrial strategic pentru România.
Anatomia unei concesiuni controversate
Traseul prin care zăcământul de la Valea Florilor a ajuns sub control maghiar este un studiu de caz despre cum funcționează, sau mai degrabă nu funcționează, statul român.
- Contextul: Licența de exploatare a fost acordată de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituția statului responsabilă cu gestionarea bogățiilor subsolului. Procedura a fost demarată în urma unei licitații publice, conform Legii Minelor nr. 85/2003.
- Jucătorii: În competiție s-au înscris mai multe companii, printre care și Societatea Națională a Sării S.A. (Salrom), compania de stat care deține monopolul istoric asupra exploatării sării în România. Oferta câștigătoare a fost însă depusă de o firmă cu acționariat majoritar maghiar, parte a unui conglomerat energetic controlat de statul vecin.
- Condițiile: Detaliile contractului de concesiune sunt, ca de obicei în astfel de cazuri, clasificate. Ceea ce se știe este că redevența minieră pentru sare este, conform legii, una dintre cele mai mici, iar durata concesiunii se întinde pe mai multe decenii.
Întrebarea fundamentală este: cum a fost posibil ca Salrom, compania națională, să piardă un zăcământ strategic pe propriul teritoriu? Surse din interiorul industriei indică o combinație toxică de subfinanțare cronică a Salrom, o lipsă de viziune managerială și, posibil, un caiet de sarcini al licitației care a favorizat un jucător cu o capacitate de investiție superioară, pe care compania de stat, lăsată de izbeliște, nu o putea egala.
Strategia Budapestei vs. pasivitatea Bucureștiului
În timp ce statul român tratează resursele sale ca pe niște active pur comerciale, de pe urma cărora trebuie să încaseze o redevență, guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orbán, are o abordare profund strategică. Prin companiile sale de stat sau apropiate puterii (precum MOL, MVM sau OTP), Ungaria duce o politică economică expansionistă în regiune, securizând resurse și active strategice în sectoare cheie: energie, bănci, și acum, materii prime industriale.
Achiziționarea dreptului de exploatare a zăcământului de la Valea Florilor nu este o simplă investiție, ci se înscrie perfect în această strategie de a construi o autonomie industrială regională, adesea folosind resursele țărilor vecine.
Cazul zăcământului de la Valea Florilor este o repetare a unei povești pe care România refuză să o învețe. Este povestea Petrom, povestea resurselor de cupru, povestea pădurilor. Este povestea unui stat care nu înțelege valoarea strategică a propriilor active și le tratează cu o mentalitate de administrator de tarabă, preocupat doar de chiria pe termen scurt (redevența, agreată la niveluir umilitoare pentru România), în loc să gândească strategic, preocupat de controlul resurselor pe termen lung.
A ceda un zăcământ de sare de înaltă puritate în epoca în care lumea caută alternative la litiu este o dovadă de miopie sistemică sau, mai grav, de complicitate. Este încă o dovadă că, în absența unei viziuni naționale clare și a unor instituții puternice care să o apere, România riscă să rămână o simplă sursă de materii prime ieftine pentru economiile mai inteligente și mai agresive din regiune.
