Este știrea unui faliment național, anunțat și perfect previzibil: România este pe cale să piardă 1,5 miliarde de euro, fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinate modernizării căilor ferate. Motivul? O incapacitate administrativă cronică la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate (CFR), o instituție-mamut, anchilozată în birocrație și incompetență, care a reușit contraperformanța de a nu putea cheltui bani gratis. Această pierdere nu este un simplu incident contabil. Este un act de trădare a interesului național, o condamnare a României la subdezvoltare și o dovadă a faptului că adevărata frână în calea modernizării nu este lipsa banilor, ci calitatea catastrofală a statului însuși.
În timp ce națiuni europene transformă transportul feroviar în coloana vertebrală a economiei verzi, România rămâne blocată în secolul trecut, cu trenuri care circulă cu viteze medii de 45 km/h. Pierderea banilor din PNRR nu este cauza, ci simptomul. Boala este mult mai adâncă.
Vom expune, cu date factuale, nu doar cum am ajuns să irosim o șansă istorică, ci și ce înseamnă, concret, acest eșec pentru viața de zi cu zi a fiecărui român.
Anatomia unui eșec anunțat – ce erau și ce-au ajuns miliardele din PNRR
Prin PNRR, România a obținut o alocare istorică pentru transportul feroviar, vizând două obiective strategice: decarbonizarea și reducerea decalajelor de infrastructură față de Vestul Europei. Banii, inclusiv cele 1,5 miliarde de euro aflate acum în pericol iminent de a fi anulate, erau destinați unor proiecte vitale:
- Reînnoirea și modernizarea a sute de kilometri de cale ferată pe coridoare cheie.
- Electrificarea unor tronsoane esențiale pentru a permite operarea de trenuri moderne și nepoluante.
- Digitalizarea sistemelor de management al traficului (ERTMS nivel 2), pentru a crește siguranța și viteza de circulație.
Acestea nu erau proiecte de lux, ci investiții absolut necesare pentru a scoate CFR din Evul Mediu. Eșecul implementării, așa cum arată sursele din presă și rapoartele de monitorizare, se datorează unui cocktail toxic de factori, toți imputabili managementului CFR și tutelei Ministerului Transporturilor:
- Licitatii prost pregătite și întârziate: Caiete de sarcini scrise neprofesionist, care au dus la contestații interminabile și la anularea procedurilor.
- Incapacitate administrativă: Lipsa experților capabili să gestioneze proiecte de o asemenea complexitate, conform rigorilor europene.
- Birocrație paralizantă: Un circuit al avizelor și aprobărilor care poate dura ani de zile, incompatibil cu termenele stricte impuse de PNRR.
Muzeul pe șine – o călătorie prin România anului 2025
Pentru a înțelege ce înseamnă, concret, acest eșec, trebuie să ne urcăm într-un tren. Nu într-unul de pe hârtie, din strategiile ministeriale, ci într-unul real, care pleacă astăzi din Gara de Nord.
- București – Cluj-Napoca (aprox. 497 km): O călătorie cu trenul Interregio durează, în cel mai bun caz, aproximativ 9 ore. Viteza medie comercială: 55 km/h. Este o viteză comparabilă cu cea a unei căruțe de la începutul secolului XX. Cu mașina, aceeași distanță este parcursă în aproximativ 6-7 ore.
- București – Constanța (aprox. 225 km): Deși este singura linie modernizată parțial, durata călătoriei rămâne de peste 2 ore, cu o viteză medie de sub 100 km/h, departe de standardele europene pentru trenuri InterCity, care ar trebui să atingă 160 km/h.
- București – Iași (aprox. 406 km): O călătorie-test a răbdării. Durata medie este de aproximativ 7 ore. Viteza medie: 58 km/h. Este o dovadă concretă a eșecului în tentativa de modernizare a infrastructurii din regiunea Moldovei.
- Arad – Constanța (întreaga țară): O odisee. O călătorie cu trenul între cele două capete ale țării durează aproximativ 15-16 ore.
Aceste cifre nu sunt simple statistici. Ele reprezintă costuri uriașe pentru economie, timp pierdut pentru cetățeni și o frână majoră în calea dezvoltării turismului și a mobilității forței de muncă. Cele 1,5 miliarde de euro din PNRR erau destinate să înceapă rezolvarea acestor probleme. Acum, sunt pe cale să devină doar o altă oportunitate ratată.
Costul real al incompetenței
Pierderea banilor din PNRR nu reprezintă doar o pierdere financiară. Este un act care subminează viitorul României pe multiple planuri:
- Economic: Un sistem feroviar lent și nefiabil înseamnă costuri logistice mai mari pentru companii, o competitivitate redusă și o descurajare a investițiilor în zonele slab conectate.
- Ecologic: Eșecul electrificării și modernizării înseamnă menținerea în circulație a locomotivelor diesel poluante și o presiune mai mare pe transportul rutier, cu toate consecințele sale negative: poluare, aglomerație și un număr uriaș de accidente.
- Social: Un transport public de slabă calitate adâncește decalajele dintre regiuni și limitează accesul la educație și la locuri de muncă pentru cetățenii din zonele defavorizate.
Concluzia: indolența și incompetența au devenit amenințări pentru siguranța națională
Incapacitatea cronică a statului român de a absorbi fonduri europene pentru proiecte de infrastructură majoră a încetat să mai fie o simplă problemă administrativă. A devenit o problemă de securitate națională. O țară care nu se poate conecta la rețelele europene de transport, care nu își poate moderniza infrastructura critică și care irosește cu o iresponsabilitate uluitoare șanse unice de finanțare este o țară vulnerabilă.
Soluția nu stă în a căuta alți bani sau în a prelungi termene. Soluția stă într-o reformă dură a acestor companii de stat captive, într-o depolitizare reală și în aducerea unor manageri capabili să livreze rezultate, nu scuze. Până când clasa politică nu va înțelege că soarta CFR este legată direct de soarta României, vom rămâne o națiune care privește cu jind la trenurile de mare viteză ale Europei, în timp ce se târăște cu viteza melcului pe propriile șine ruginite.
